Mierea, mai mult decat un aliment

Mierea este un produs natural, utilizat de-a lungul timpului ca aliment, ca agent profilactic si curativ sau ca produs conservant.

Mierea ca indulcitor sau ca dezinfectant si cicatrizant aplicat pe leziuni (plagi, abcese, tumori etc) a fost folosita inca din vremea sumerienilor, fiind mentionata, printre altele, in Vede, in papirusuri egiptene, in Talmud, in Noul Testament si in Coran. In Egiptul antic, produsul era folosit atat ca aliment, cat si pentru tratamentul local al leziunilor si pentru conservarea mumiilor. Hipocrate insusi recomanda folosirea mierii. Dintre multiplele utilizari terapeutice ale mierii, cea mai studiata si aplicata a fost capacitatea antimicrobiana si cicatrizanta a acesteia.

Inca din 1919, s-au facut observatii cu privire la cresterea activitatii antibacteriene in mierea diluata. Soldatii rusi, in Primul Razboi Mondial, foloseau mierea pentru profilaxia infectiei ranilor si pentru accelerarea cicatrizarii lor. Si germanii foloseau mierea si uleiul de cod pentru ulceratii, arsuri, fistule. Intr-o sinteza a lui P. Molan (Prof. Peter Molan, dpt Stiinte Biologice, Univ. Waikato, Noua Zeelanda, Honey Research Unit) din 1992, se arata ca in 1937, a fost inceput un studiu intens al activitatii antimicrobiene a mierii, masurata prin intermediul unui indicator numit "inhibina".

In 1963, inhibina a fost definite ca fiind peroxidul de oxigen format in miere de sistemul glucozo-oxidazei. In anii 30 ai sec XX au aparut numeroase articole medicale referitoare la actiunea dezinfectanta a mierii aplicata pe plagi. Odata cu introducerea antibioticelor, insa, atentia oamenilor obisnuiti si a medicilor a fost deviata catre acestea. Studiile anilor 30 - 50, care au confirmat actiunile cicatrizante ale mierii, au condus insa la elaborarea de procedee terapeutice aplicabile si astazi. Mult mai recent, in ultimele doua decade, interesul cu privire la calitatile antimicrobiene si cicatrizante ale mierii a revenit, motivat de confruntarea tot mai frecventa cu linii microbiene polirezistente fata de antibiotice, cu numeroasele efecte adverse ale utilizarii antibioticelor si cu o orientare din ce in ce mai accentuata catre utilizarea produselor naturale in medicina. Studii din diferite zone ale lumii au reconfirmat eficacitatea mierii in tratamentul ranilor, arsurilor si leziunilor infectate. Studiile au comparat eficacitatea aplicarii mierii, cu a altor tratamente locale, au urmarit microorgansmele cele mai sensibile, mecansimele de actiune ale mierii si identificarea celor mai eficiente tipuri de miere.

Mierea s-a dovedit activa fata de peste 60 de specii bacteriene aerobe si anaerobe, gram pozitive sau negative, fata de fungi si dermatofiti. Pentru producerea mierii, albinele utilizeaza o mare varietate de plante, in consecinta, profilul nutritional si compozitional al acesteia va varia de asemenea.
Variatiile de compozitie ale mierii pot influenta, alaturi de valoarea nutritionala, valoarea unui anumit tip de miere in ceea ce priveste utilizarea sa profilactica si terapeutica. In ansamblu, mierea este o solutie concentrata de fructoza (38%) si glucoza (31%), alaturi de care se pot identifica alte zaharuri, mici cantitati de proteine (inclusiv enzime), minerale si vitamine, acizi organici. In ultimii ani, mierea este considerata a fi si o sursa de antioxidanti enzimatici si neenzimatici: catalaza, acid ascorbic, flavonoizi (indeosebi piocembrina) si alcaloizi. Profilul flavonoizilor depide de sursa florala a nectarului, la fel si nivelul de acid ascorbic.

CARACTERISTICI
Mierea poseda anumite caracteristici care contribuie la actiunea sa antimicrobiana. Oxidarea enzimatica a glucozei si anumite proprietati fizice reprezinta factorii esentiali.
Proprietatile fizice cu potential antiseptic se refera la: presiunea osmotica ridicata si continutul hidric scazut, pH-ul scazut/mediul acid, continutul redus de proteine, raportul C/N ridicat, potentialul redox scazut datorat continutului ridicat de zaharuri reducatoare, o vascozitate care limiteaza dizolvarea oxigenului .
In plus, mierea contine si antioxidanti. Aceste ultime substante par a fi responsabile in mare masura de activitatea antimicrobiana a anumitor tipuri de miere, cum este mierea Manuka din Noua Zeelanda, miere produsa local din specii de Leptospermum.

Dr. Peter Molan dpt Stiinte Biologice, Univ. Waikato, Noua Zeelanda este un cercetator de talie mondiala care s-a ocupat indeaproape de factorii antimicrobieni din miere si de utilizarea lor practica. El descrie glucozo-oxidaza ca fiind una din enzimele secretate de albine in procesul formarii mierii si care converteste glucoza, in prezenta apei si a oxigenului, in acid gluconic si peroxid.

Aciditatea consecutiva si peroxidul conserva si sterilizeaza mierea in timpul procesului de maturatie. In mierea matura, activitatea enzimei si nivelul de peroxid sunt reduse, deoarece ionii metalici catalizatori si acidul ascorbic descompun rapid peroxidul in apa si oxigen, in timp ce pH-ul redus inactiveaza enzima. In ciuda acestor aspecte, diluarea mierii conduce la potentarea activitatii enzimei de 2.500 - 50.000 ori si la formarea treptata a peroxidului antiseptic. Astfel se evita iritarea sau lezarea tesuturilor de catre peroxid, in conditiile aplicarii mierii pe piele sau mucoase lezate. Puterea peroxidanta a mierii este influentata si de diferiti factori de mediu. Prezenta ionilor metalici, a acidului ascorbic si a catalazei din nectar pot distruge peroxidul. Caldura si lumina distrug glucozo-oxidaza, de aceea puterea antiseptica a mierii expuse la temperaturi ridicate sau la lumina se reduce semnificativ .

Procedeul clasic de determinare a activitatii antimicrobiene a mierii este de evaluare a "numarului de inhibina", definit ca gradul de dilutie (realizat prin metoda dilutiilor succesive) la care mierea mai are inca putere antimicrobiana. Activitatea antimicrobiana este cuantificata de concentratia minima inhibitorie (CMI), concentratia minima necesara pentru a determina inhibitia cresterii germenilor.

Capacitatea antimicrobiana a mierii variaza in limite largi si componentele care au un rol central sunt si ele diferite, in functie de tipul de miere. Astfel, un studiu in vitro a comparat actiunea antibacteriana a mierii poliflore cu cea a mierii Manuka (din jelly bush), asupra speciilor de stafilococi aurii coagulazo-pozitivi din plagile infectate.

Ambele tipuri de miere au fost eficiente, dar au actionat in mod diferit: mierea poliflora , prin generarea superioara de peroxid, mierea Manuka, prin activitatea antibacteriana nonperoxidica (datorata, dupa cum s-a dovedit in ultimii ani, unei substante numite metilglioxal). Intr-un studiu recent efectuat in Canada, tara in care tipurile de miere sunt similare cu cele romanesti, s-a ajuns la concluzia ca peroxidul reprezinta un biomarker al puterii antimicrobiene a mierii locale (in contrast, de exemplu, cu mierea Manuka din Noua Zeelanda, unde actiunea antimicrobiana este data de factori non-peroxidici).
Dilutiile la care tipurile de miere au avut actiune antimicrobiana in diverse studii au fost destul de ridicate (3-4% v/v, chiar si 2-3%v/v).

AFECTIUNI COMBATUTE
In acest cadru, principalele circumstante in care se poate utiliza eficient mierea si asupra carora s-au concentrat cercetari recente au fost urmatoarele:
1. ulcerul gastric (Helicobacter pylori este sensibil la actiunea mierii cu o putere antimicrobiana datorata peroxidului (concentratie 20%)
2. diareile de etiologie microbiana - utilizarea mierii in aceste afectiuni este intalnita inca din Roma Antica - mierea poliflora, cu putere mare peroxidica, are actiune bacteriostatica la o concentratie de 4 - 8% (v/v) si bactericida la 5 - 10% (v/v) fata de bacteriile care pot afecta tubul digestiv.
3. candidozele si dermatomicozele (eficacitate fata de fungi la concentratii mai mari decat in cazul bacteriilor)
4. afectiunile oculare: blefarita, conjunctivita catarala, keratita, leziuni traumatice, fizice sau chimice ale ochiului
5. patologia glandei mamare, la taurine (mastite)
6. conservarea alimentelor si salubrizarea acestora prin distrugerea microorganismelor patogene sau de alterare. Mierea apare ca o optiune valabila in pastrarea salubritatii alimentelor si in marirea duratei lor de valabilitate. Mierea a inhibat dezvoltarea bacteriilor pe carnea de curcan procesata, pastrata la frigider, a distrus sau inhibat dezvoltarea bacteriilor atunci cand a fost folosita ca aditiv in procesarea fructelor de mare si a pestelui, a intarziat rancezirea unor preparate cu carne refrigerate.
7. Leziuni la om si animal: in mod empiric, mierea a fost folosita in tratamentul local al plagilor din cele mai vechi timpuri. Intr-o varietate enorma de leziuni, mierea a dat de fiecare data rezultate excelente.

Leziunile cutanate sunt afectiunile in care utilizarea mierii a fost confirmata de cele mai multe studii efectuate pana in prezent, aceasta fiind eficienta chiar si in cazul plagilor infectate cu MRSA (stafilococ meticilino-rezistent) sau impotriva VRA (enterococ rezistent la vancomicina) sau a Acinetobacter baumarii. O meta-analiza a datelor din literatura confirma efectele pozitive ale aplicarii mierii pe rani. Sunt publicate 17 studii randomizate, cuprinzand 1965 de participanti, la care se adauga 5 studii clinice de alte tipuri, cuprinzand 97 de participanti. Mai mult, exista si 16 studii efectuate pe 533 de leziuni la animale (care exclud efectul placebo). Peste 270 de tipuri de leziuni cronice au fost tratate cu miere, in toate situatiile mierea avand un efect pozitiv (cu exceptia a 14 cazuri) . Peroxidul generat in miere este elementul de baza, el eliberandu-se treptat in mediul umed al plagilor, avand o actiune antiseptica, stimuland proliferarea celulelor din marginile sanatoase si avand un efect similar insulinei asupra celulelor (deci pro-cicatrizant). Peroxidul favorizeaza neoformatia de capilare, un prim pas al regenerarii tisulare. Este utilizat ca mesager intre diferite tipuri de celule active in raspunsul imun la infectii si activeaza proteazele in tesuturile implicate in cicatrizare.

ENZIME
Enzimele mierii sunt: glucozo-oxidaza, invertaza, amilaza, catalaza si fosfataza acida. Glucozo-oxidaza, provenita din glandele hipofaringeale ale albinei lucratatoare, produce peroxid de hidrogen si acid glutamic din glucoza, ca si glucolactona, care se afla in echilibru cu acidul glutamic. Catalaza, la randul ei, se gaseste la un nivel scazut in miere si descompune peroxidul in oxigen si apa. Relatia inversa dintre activitatea catalazei si nivelul peroxidului in miere a fost folosita pentru evaluarea cantitatii de peroxid (denumita "numar de inhibina").

In plus, mierea are si actiune antiinflamatorie datorita stimularii producerii de catre monocite a citokinelor (alfaTNF, IL 1 beta, IL 6) intensitatea actiunii variind in functie de originea mierii. Leziunile cutanate sunt influentate pozitiv de miere si prin pH-ul acid al acesteia, prin aportul nutritiv oferit tesuturilor si elementelor figurate sanguine (glucoza, aminoacizi, vitamine, minerale), prin actiunea protectoare mecanica si dezodorizanta.

In multitudinea de leziuni care s-a dovedit sensibila la actiunea mierii, se regasesc: abcesele, amputatiile, ulcerele de decubit, arsurile, ulcerele cervicale, mal perforant plantar si alte leziuni pe fond diabetic, fistulele, ulcerele piciorului in lepra, plagi infectate postrauamtice la om si animal, plagi infectate mari, inclusiv pe teren imunodeficitar (ex. copii aflati in tratament chimioterapic pentru diferite neoplazii, prematuri), ulcere maligne, ulcere varicoase, leziuni chirurgicale, ulcere tropicale, leziuni de perete abdominal si perineu. La ora actuala, exista deja pe plan mondial produse standardizate din miere folosite in tratamentul leziunilor (pe baza de "active Manuka honey" - in Noua Zeelanda, in SUA, in Canada), iar in Europa se utilizeaza, deocamdata nesistematizat, tot produse din miere Manuka importate. Cele mai recente rezultate au fost raportate la copiii internati la sectia de oncologie a Spitalului Universitar din Bonn, unde mierea a produs rezultate excelente, atunci cand a fost aplicata pe plagi infectate, fara tendinta de cicatrizare.

In Romania, mierea este un produs traditional, specific, cresterea albinelor fiind o ocupatie straveche, continuata si in ultimele secole. Mai mult, mierea romaneasca, de foarte buna calitate, este utilizata in tara si este exportata, mierea si apicultorii romani fiind apreciati pe plan european si mondial.
In afara de utilizarea mierii ca aliment, este momentul evaluarii varietatilor locale din perspectiva utilizarii ca lor ca agenti terapeutici si conservanti. In acest moment medicina se orienteaza catre reevaluarea tratamentelor cu produse naturale, urmarind o mai buna cunatificare a efectelor acestora si o standardizare a formulelor terapeutice oferite spre folosire. Se constata chiar, o reala "chemofobie", o aversiune fata de substantele de sinteza.
Avantajele mierii din acest punct de vedere sunt numeroase: este un produs local de traditie si de calitate excelenta, actiunile sale curative sunt verificate, nu rezulta din sinteze industriale, iar pacientii dovedesc incredere in utilizarea mierii. Fara a avea pretentia de a inlocui produsele farmaceutice cu eficienta dovedita antiseptica, preparatele din miere sunt totusi optiuni demne de a fi luate in consideratie.

Sursa: Revista Pharma Business, 2009, Dr. Corina Aurelia Zugravu, lector univ. dr., specialist Ón igiena alimentaţiei şi nutriţie



Anterior Toate articolele Urmatorul